Psihiatria, în
calitate de specialitate medicală ce se ocupă cu bolile mentale, este
recunoscută pe plan mondial ca datând de la începutul secolului al
XIX-lea.
Este o specialitate care s-a născut între
zidurile azilelor unde erau aduşi cei ce sufereau de boli psihice. Din acest
punct de vedere, pe plan european, sunt semnificative două evenimente : pe de o
parte, introducerea medicilor în asemenea aşezăminte iar, pe de altă parte Legea
franceză din 30 iunie 1938, privind alienaţii mintali.
Încă
de la începutul secolului al XVII-lea există date că bolnavii psihici erau
„înghesuiţi talmeş-balmeş” în
locuri de recluziune, în care nu existau medici. Lui Philippe Pinel, medic
francez, i se datorează eliberarea din lanţuri a alienaţilor ţinuţi în
închisori, plasarea lor în azile, aducerea medicilor în aceste lăcaşuri,
inaugurarea medicalizării bolilor psihice, stabilirea cadrului nosologic al
bolilor mentale şi angajarea psihiatriei pe drumul tratamentului moral al
afecţiunilor psihice.
Legea
din 30 iunie 1938 din Franţa, adoptată şi de alte ţări, printre care şi România,
deşi consacră anexarea bolilor mentale la medicină nu lăsa, însă, medicilor
alienişti decât o marjă foarte îngustă de activitate, în acele timpuri singura
justificare a existenţei lor fiind emiterea de certificate medicale care
autentificau legitimitatea plasării bolnavilor în azile, iniţiativă care era
lăsată autorităţii publice ( plasare administrativă ) sau familiei bolnavului (
plasare voluntară ). Una din consecinţele majore a fost confuzia creată între boală şi pericolul faţă de
cei din jur. În plus, această lege atribuia azilului o funcţie dublă : să
protejeze societatea de indivizi periculoşi şi să asiste aceşti indivizi,
protejându-i spre binele lor.
Izolarea
alienatului, ruperea lui de cadrul său de viaţă şi introducerea lui în ordinea
şi calmul vieţii azilare a reprezentat mult timp, combinată cu activitatea
lucrativă, căreia i se atribuia o valoare morală, piesa principală a arsenalului
terapeutic al alienaţilor. Acestr măsuri, limitate în prerogative ca şi în
eficacitatea terapeutică, nu au făcut decât să contribuie la observarea şi
descrierea diferitelor forme de boli psihice nu şi la alinarea sau vindecarea
lor. Psihiatria, ca studiu şi tratament al bolilor sufletului, considera, în
acea perioadă, sufletul ca un organ oarecare. Ea s-a constituit pe modelul
medicinei organice a epocii, aşa cum demonstrează Michel Foucault în „Istoria
clasică a nebuniei” ( 1960 ). Ea a fost, în acea perioadă, mai ales afacerea
medicilor de azil, foarte puţin exersaţi atunci în clientelă privată. De abia
din 1920 există posibilitatea liberei alegeri pentru pacienţi de a se spitaliza,
după propria dorinţă, într-un serviciu spitalicesc.
La
începutul anilor ’30 şi-au făcut apariţia terapiile de şoc ( serie de doze insulinice
controlate, zisă „cură de Sakel” sau serie de electroşocuri ). Aceste
terapii nu s-au demodat odată cu apariţia psihotropelor. Nu se cunoaşte încă exact
mecanismul lor de acţiune, dar ceea ce se ştie este faptul că ele
provoacă o „zdruncinătură”
care se estimează a fi salutară, de unde importanţa fazei care urmează
şocului.
De
abia din 1938, azilele de alienaţi se numesc „spitale de psihiatrie” iar
alieniştii se numesc „psihiatri”. Începând cu această perioadă, statul se
preocupă, în mod special, de sănătatea populaţiei şi lupta împotriva bolilor
mentale, flagel aflat pe acelaşi rang cu tuberculoza şi bolile venerice, s-a
dezvoltat considerabil.
Autorităţile
publice s-au angajat, începând cu 1960, într-o politică zisă de „sectorizare”,
în scopul ruperii de sistemul azilelor, sistem segregaţionist, care creează el
însuşi, datorită faptului că exclude locurile de viaţă normală., naturală, o
tendinţă de „cronicizare”, în timp ce noile tendinţe terapeutice permit o nouă
abordare a bolilor mentale.
Este
şi contextul în care ia fiinţă Spitalul de Psihiatrie Poiana
Mare,
situat în partea de nord a comunei Poiana Mare din judeţul Dolj, la o distanţă
de circa 1,5 km de centru , de-a lungul şoselei Poiana Mare – Maglavit – Craiova
şi care functionează în clădirile unei foste unităţi militare construită în anul
1952 , pe o suprafaţă de 366.000 m2 , suprafaţă care include circa
50 de clădiri , din care 10
pavilioane pentru spitalizare , parcuri şi spaţii verzi , drumuri de acces ,
alei , grădina de legume , teren agricol
etc .
Am
insistat în partea de început a expunerii pe istoria psihiatriei pentru a
înţelege mai bine că acest spital este mult diferit de alte spitale, cel puţin
prin durata de spitalizare. Istoria unui astfel de spital este strâns legată de
pacienţii şi medicii săi care nu odată au avut o influenţă covârşitoare asupra
ei.
Sediul spitalului find construit iniţial ca unitate militară , imobilele şi terenul aferent au aparţinut Ministerului Forţelor Armate din acea perioadă , iar prin dispoziţia Consiliului de Miniştri nr. PS 00923 / 636 / 03.08.1960, s-a aprobat trecerea imobilelor şi a terenului din comuna Poiana Mare , Raionul Calafat , în proprietatea Sfatului Popular Regional Oltenia, secţiunea „Sănătate şi Prevederi Sociale” .
Ulterior, prin Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, nr. 26 / 2812 din 03.09.1960, se supune spre aprobare înfiinţarea în aceste imobile a unui Sanatoriu TBC cu 700 de paturi .
Prin Decizia nr. 1538 / 05.09.1960 a
Sfatului Popular Regional Craiova – Comitetul Executiv , având în vedere cele de
mai sus , se hotărăşte ca,
începând cu data de 05.09.1960,
imobilele din Comuna Poiana Mare şi terenul aferent , fosta proprietate a Ministerului Forţelor Armate ( MFA ) să
treacă în proprietatea Sfatului Popular Regional Craiova şi să se înfiinţeze,
începând cu data de 15.09.1960, un Sanatoriu TBC cu 700 de paturi
.
Prin
Decizia nr. 236 / 30 iulie 1973 a Consiliului Popular Judeţean Dolj – Comitetul
Executiv, se ia hotărârea ca, începând cu data de
01.07.1973, să se organizeze ca unitate sanitară cu
personalitate juridică Spitalul Poiana
Mare , în componenţa căreia
să intre o secţie de Psihiatrie şi o secţie sanatorială TBC .
În
data de 28.12.1987, prin Decizia
nr.51720 a Ministerului Sănătăţii,
se dispune înfiinţarea la Poiana Mare a secţiilor medicale de psihiatrie
care internează bolnavi cu Art. 114
Cod Penal din 12 judeţe ale ţării
şi din Municipiul Bucureşti .
În data de 03.10. 2001, prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 686, se schimbă denumirea Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare în „Spital de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Maximă Siguranţă” , de interes interjudeţean şi care includea şi o sectie de TBC cu 60 de paturi , iar prin Hotărârea Guvernului României nr. 1106 / 10.10.2002, acest spital este declarat „de interes public naţional” , iar secţia de TBC cu 60 de paturi este tranferată în alte clădiri din comuna Poiana Mare şi va aparţine Spitalului Municipal Calafat
Până în anul 2003, Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare s-a aflat în Subordinea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Dolj, iar prin Hotărârea Guvernului României nr. 743 / 2003 iese din subordinea acesteia, intrând în subordinea şi coordonarea directă a Ministerului Sănătăţii.
În data de 18.06.2004, Ministrul Sănătăţii, Ovidiu Brânzan, prin Ordinul nr. 784, schimbă din nou denumirea spitalului în „Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare” , aflat în continuare în subordinea şi coordonarea Ministerului Sănătaţii, conform Hotărârii Guvernului României nr. 168 / 09.03.2005.